Postări
Intr-o tara in care sunt mii de probleme de rezolvat iar unii concetateni dorm in canale, popimea ortodoxa simte nevoia de a compensa lipsa de evlavie si de spirit cu constructii grandioase in care sa-si frece barbile si sa-si mangaie burtile de mult cazute peste curea. Mi-ar place sa vad ca biserica vine si cu propuneri de a oferii societatii (sau macar credinciosilor ortodicsi) ceva, nu sa fie mereu pusa pe cersit. Dati bani pentru inmormantari si botezuri, pentru nunti si cununii, pentru sfintiri sau nesimtiri, dati pentru cutia milei, pentru talismane si lumanari cumparate la supra-pret iar acum dragi componenti ai turmei crestine sunteti rugati sa contribuiti la aceasta catedrala. Care e logica si perspectiva unei asemenea catedrale?
Dumnezeu nu sta in grandomanie si lucire de aurituri. Nu sta nici in mese imbelsugate si candelabre de cristal..sau cel putin asa am aflat iin biserica! Atunci de ce tot acest efort? Se pare ca preotii au uitat sa mai citeasca Biblia iar preotia nu mai e un mod de a te apropia de oameni ci o cariera in care preoteii se zbat sa-si construiasca cladiri mari care sa-i tina departe de fraierii care inca mai cred in moaste si povesti de popa beat.
vineri, 26 februarie 2010
joi, 25 februarie 2010
Parerea cuiva despre FEMEIE (adevar sau nebunie?!)
E un statement cu care am fost crescut. Nu de parintii mei, de societate, in general. Barbatii sunt cei care le parasesc pe femei. Tot ei au amante. Se duc la curve. Sunt perversi. Fac aia, fac ailalta… Cand ma desparteam de o fata/femeie, ea era cea care suferea cel mai tare. Mi se rupea inima sa o vad asa. Dupa care ma enervam: “Bai, nene, da’ nu e sfarsitul lumii!”. Bineinteles, prin asta, incercam sa-i spun ca nu sunt eu cel mai bun barbat din lume, ca mai sunt si altii si ca ii poate intalni. Daca se opreste din plans, bineinteles. Dar ele nu si nu, faceau tot posibilul sa ma scoata responsabil de tristetea lor inconsolabila.
De fapt, ce vreau sa spun? Vreau sa spun ca trecut vremea. (Serios?) Suntem “dupa 20 ani” si femeile au evoluat (cica) al naibii de mult. Din punctul meu de vedere, cred ca au evoluat exact in sensul pe care-l reprosau barbatilor. Am cateva exemple, din experienta personala, ca sa nu ziceti ca vorbesc din auzite. Si, nu, n-am pretentia ca, vai, ce ma pricep eu la femei.
Ce ziceti de colega care se cupleaza cu colegul, desi stie perfectamente bien ca omul e casatorit (si, eventual, are si cu copii)?
Dar ce ziceti despre femeia care « testeaza » mai multi barbati inainte sa se desparta cu adevarat de ultimul? Asta chiar este o schimbare majora in ultimii 20 ani (in RO, cel putin).
Dar ce ziceti despre femeia care, casatorita/in cuplu fiind, sufera de nebagare in seama si isi incearca puterile seductiei pe toti colegii de serviciu? (Iar casatoria cu barbatul ala nu i-a bagat-o nimeni pe gat, se intelege, si nici n-o tine nimeni legata de pat)
Dar ce ziceti despre femeia care dupa ce s-a bagat in patul omului casatorit, il face sa se desparta si sa lase 3 copii doar cu mama lor si o pensie alimentara in loc de figura parentala? Doar pentru ca si ea are dreptul la fericire, nu? Pentru ca numai ea (stie ca) il poate face si mai fericit pe barbatul ala! (nu scorpia care i-a turnat 3 copii)
Dar ce ziceti despre femeile care sunt pur si simplu invidioase si clevetesc impotriva unor cupluri? Si nu vorbesc de barfa din aia mica, ci de mizerii in toata regula.
Ei, bine, da, ele exista, sunt printre noi, ce va mirati asa?
Nu incerc sa arunc cu noroi in femei, departe de mine gandul asta. Incerc doar sa restabilesc – desi Lulu imi zice ca nu e nevoie, se stie deja – un echilibru intre barbati si femei.
Prieteni adevarati
Se spune ca prietenii adevarati sunt cei din copilarie. Cei pe care-i cunoastem de o viata, cei in care putem avea incredere cu orice. Avem o incredere deosebita in ei, de neegalat… Incredere pe care uneori nici in noi nu o regasim. Stim ca la nevoie putem apela la ei si ca ne vor ajuta cat de mult vor putea sa trecem de greu.
In general cand dam de obstacole si nu reusim sa le rezolvam singuri, mai schimbam o vorba cu lumea, mai cerem o parere ici si colo, mai cerem ajutor din partea cercului de prieteni. Dar, bineinteles… Sunt acele momente cand cei din jur nu ne pot rezolva problemele. Astfel ajungem sa incercam sa gasim suport din partea persoanelor care consideram ca ne-ar putea ajuta cu cele mai relevante solutii. Dar cum de multe ori nu suntem atat de buni sau vechi prieteni cu ei, ne trezim ca acestia… Pur si simplu nu vor sa ne ajute pe gratis, ba chiar ne fac datori pentru faptul ca le-am pierdut timpul aiurea si le-am cerut ajutorul! Si cand ne trezim cuprinsi de probleme la care nu vine nimeni cu o solutie, acele momente pot deveni destul de dificile. Astfel, ajungem sa le cerem din nou ajutorul vechilor prieteni. Care chiar daca poate nu au solutia ideala la indemana, noi vom insista si vom incerca sa stoarcem cat de mult putem de la ei. Iar ei, nefiind in pozitia noastra, vazand ca nu pot sa ne ajute si nestiind ce vrem de fapt de la ei, vor ridica din umeri si ne vor ura mult succes. De multe ori cand ajungem in pozitia asta, avem tendinta sa credem ca suntem singuri pe lume… Ca nimeni nu vrea sa ne ajute, ca toti sunt numai pe interes. Prietenii care odinioara ne ajutau, acum ne dau cu flit spunandu-ne ca au treaba si n-au timp sa ne faca noua treaba. Mai departe avem tendinta sa ne pierdem increderea in cei ce ne-au ajutat mai demult dar acum nu o mai fac. Si ne agatam de fiecare mic detaliu, incercand sa obtinem cat de mult putem. Si deja cand ii judecam pe altii ca nu ne ajuta cu problemele noastre… Avem mult de pierdut! De aceea cel mai bine este sa ii lasam sa-si rezolve si ei propriile probleme. Cu siguranta adevaratii prieteni ne vor cauta si se vor oferi sa ne ajute cu alte lucruri, daca atunci cand am apelat la ei nu ne-au putut fi de ajutor.
Dar mai sus vorbeam de cazul in care simtim ca suntem singuri pe lume si nimeni nu ne ajuta. Vestea buna? Putem trece peste aceste neajunsuri. De cele mai multe ori solutiile vor sari de unde nu te astepti! Toti oamenii pe care ii cunosti pe parcursul acestei vieti te vor ajuta la un moment dat (uneori fara ca tu sa iti dai seama, dar aici sta alta poveste). Te vei trezi ca prin anumite circumstante niste oameni in care nu-ti puneai mari sperante cu problema respectiva, sau chiar niste necunoscuti, te vor ajuta mai mult decat ar fi putut oricine altcineva! Toate aceste aspecte tin de momentul din viata si de maturitatea la care ati ajuns.
Adevaratii prieteni stiu sa nu se infunde atat de mult in ceea ce fac incat sa fie total indisponibili sau chiar sa-i traga si pe altii dupa ei. Stiu sa fie responsabili si sa nu le atribuie altora vina pentru disconfortul, proasta lor stare de spirit, sau esecul pe care-l intampina. Stiu sa se faca utili cand e adevarata nevoie de ei si apreciaza ajutorul atunci cand vine, fara sa te condamne ca nu i-ai ajutat de prima oara cand ti-au cerut. Tu… stii sa fii un prieten adevarat?
O reteta culinara faimoasa in Spania (traditionala)
Omleta de cartofi (tortilla de patatas)
Timp de preparare: 45 minute (complexitate medie)
Ingrediente:
4 oua;
6 cartofi frumosi;
1 ceapa (daca nu-ti place ceapa, se poate face si fara);
ulei;
sare.
Mod de preparare: Se curata cartofii, se spala bine si se taie in bucatele mici. Acelasi lucru se face si cu ceapa. Se pune o tigaie pe foc cu ulei pana ce se umple a treia parte din capacitatea tigaii. Cand s-a incalzit uleiul, se pun cartofii si ceapa, lasandu-se la foc potrivit sa nu fie nici prea fierti nici prea crocanti si se sareaza.
Intre timp se bat cele 4 oua cu putina sare si o lingura de lapte. Dupa ce s-au facut cartofii, se scurg bine de ulei si se toarna peste oua, amestecandu-se bine. Se lasa 5 minute sa se incorporeze bine oul in cartof. In aceeasi tigaie se pune putin ulei si cand s-a incalzit se toarna aceasta compozitie. Cand omleta s-a rumenit dedesupt, se intoarce cu un capac sau cu o farfurie pe partea cealalta si se lasa pana se face si aceasta parte, dar nu trebuie lasata mult ca sa nu iasa prea uscata. Cand este gata se aseaza pe farfurie si se poate manca si rece si calda.
Pofta buna!
Din psihologia relatiei de cuplu
Nevoie si dependenta
Intr-o societate orientata spre profit, spre materializarea obiectivelor a ajuns ca NEVOIA sa fie ceva care te transforma intr-o persoana slaba, dependenta, handicapata, incapabila sa se descurce prin fortele proprii. A avea nevoie de iubire, de afectiune, de recunoastere sau de suport emotional a devenit mai degraba un dezavantaj.
Intr-o societate orientata spre profit, spre materializarea obiectivelor a ajuns ca NEVOIA sa fie ceva care te transforma intr-o persoana slaba, dependenta, handicapata, incapabila sa se descurce prin fortele proprii. A avea nevoie de iubire, de afectiune, de recunoastere sau de suport emotional a devenit mai degraba un dezavantaj.
A fi OM inseamna a avea NEVOI sau cum le denumeste celebrul psiholog american Abraham Maslow TREBUINTE. Conform teoriei lui Maslow cele cinci nevoi fundamentale ale fiintei umane sunt:
1. nevoile fiziologice sau nevoi elementare - nevoia de aer, apã, hranã, îmbrãcãminte; nevoi de ordin senzorial, sexual, etc.. Satisfacerea acestor nevoi asigurã buna funcþionare biologicã a organismului uman.
2. nevoile de siguranta si securitate - se referã la protecþia individului faþã de forþele exterioare ostile, precum ºi faþã de alþi factori de risc care atenteazã la integritatea fizicã a acestuia. Stabilitatea locului de muncã, asigurarea unor bunuri si resurse materiale necesare existenþei: casã, retribuþie, poliþa de asigurare, etc reprezinta materializarea acestor nevoi.
3. nevoile de dragoste si apartenenta sau nevoile sociale - fiecare individ simte nevoia de a fi acceptat într-un grup social, de a aparþine unei comunitãþi, de-a oferi si de a primi iubire.
4. nevoile de stima sau de recunoastere – orice individ doreºte sã-i fie recunoscut statutul pe care îl are sau la care aspirã, sã-i fie apreciate comptenþele, cunoºtiinþele, performanþele, calitãþile morale, etc. Satisfacerea acestei nevoi de stimã permite dobândirea încrederii în sine ºi procurã sentimente de valoare, de forþã, de utilitate, etc.
5. nevoile de autorealizare sau autoimplinire - reprezinta construirea unei imagini de sine favorabile, recunoasterea propriei valori independent de raportarea la cei din jur, precum ºi dobândirea capacitãþii de autocontrol. Satisfacerea acestei nevoieste realizata in momentul in care individul se apreciazã ca fiind "cineva", când el are capacitatea de decizie asupra scopurilor ºi mijloacelor de împlinire socialã.
1. nevoile fiziologice sau nevoi elementare - nevoia de aer, apã, hranã, îmbrãcãminte; nevoi de ordin senzorial, sexual, etc.. Satisfacerea acestor nevoi asigurã buna funcþionare biologicã a organismului uman.
2. nevoile de siguranta si securitate - se referã la protecþia individului faþã de forþele exterioare ostile, precum ºi faþã de alþi factori de risc care atenteazã la integritatea fizicã a acestuia. Stabilitatea locului de muncã, asigurarea unor bunuri si resurse materiale necesare existenþei: casã, retribuþie, poliþa de asigurare, etc reprezinta materializarea acestor nevoi.
3. nevoile de dragoste si apartenenta sau nevoile sociale - fiecare individ simte nevoia de a fi acceptat într-un grup social, de a aparþine unei comunitãþi, de-a oferi si de a primi iubire.
4. nevoile de stima sau de recunoastere – orice individ doreºte sã-i fie recunoscut statutul pe care îl are sau la care aspirã, sã-i fie apreciate comptenþele, cunoºtiinþele, performanþele, calitãþile morale, etc. Satisfacerea acestei nevoi de stimã permite dobândirea încrederii în sine ºi procurã sentimente de valoare, de forþã, de utilitate, etc.
5. nevoile de autorealizare sau autoimplinire - reprezinta construirea unei imagini de sine favorabile, recunoasterea propriei valori independent de raportarea la cei din jur, precum ºi dobândirea capacitãþii de autocontrol. Satisfacerea acestei nevoieste realizata in momentul in care individul se apreciazã ca fiind "cineva", când el are capacitatea de decizie asupra scopurilor ºi mijloacelor de împlinire socialã.
Indivdul lupta in fiecare clipa pentru satisfacerea acestor nevoi de la cele elementare (fiziologice) urcand pe scara ierarhiei pana la nevoile de autorealizare.
Psihosocilogul francez Jacques Salome – creatorul metodei de comunicare E.S.P.E.R.E., a venit cu idea NEVOILOR RELATIONALE care sunt de importanta vitala pentru supravietuirea fiintei umane. Acestea sunt in numar de sase :
1. nevoia de-a vorbi despre tine
2. nevoia de-a fi ascultat si inteles
3. nevoia de-a fi recunoscut
4. nevoia de-a fi valorizat
5. nevoia de-a exercita o influenta asupra mediului
6. nevoia de intimitate
Aceste nevoi sunt esentiale si este necesar a fi indeplinite in orice relatie am dezvolta: relatia cu parintii, realtia cu copii , relatii profesionale sau relatia de cuplu. Poate tocmai cand ne referim la aceste nevoi realtionale, societatea le eticheteaza drept slabiciune. Este in regula sa ai dorinte si sa vrei ceva, dar in momentul in care spui «am nevoie» este fundamental gresit. Profilul omului modern este definit prin «eu nu am nevoie de nimic, eu detin contolul». A nega nevoile insemana a te autofalsifica, a trai in miciuna – in primul rand cu propria persoana.
Cuplul modern are nevoi adaptate evolutiei societatii. Psihologia cuplului modern tine acum de responsabilizare si asumare. Responsabilizarea ca noi suntem datori sa facem tot ce ne sta in putinta pentru a avea grija de nevoile noastre si asumarea acestei responsabilitati. Adica iesirea din mitul «daca ma iubeste, daca tine la mine trebuie sa stie, trebuie sa-mi dea…».
Am nevoie sa fiu iubita, ascultata, valorizata, etc. si partenerul meu imi satisface aceste nevoi. Sunt sau nu dependenta de el? Aici intervine capacana… Am nevoie de partenerul meu pentru a-mi satisface nevoile de iubire, de valorizare, de-a fi ascultata, etc. dar nu sunt dependenta de el.
Eu depind numai de mine insami. Eu sunt singura responsabila pentru satisfacerea nevoilor mele. Eu sunt cea care initiez, dezvolt si intretin o relatie de iubire in care nevoile mele sunt satisfacute. Daca partenerul meu nu este capabil sa-mi ofere ceea ce am eu nevoie pentru a-mi satisface nevoile, eu sunt singura responsabila pentru a gasi o persoana mai competenta in a oferi ceea ce am nevoie.
Iesirea din miturile perpetuate de sute de ani despre relatii de iubire ideale, insemana de fapt insanatosirea relatiilor noastre si implicit insanatosirea noastra personala.
Psihosocilogul francez Jacques Salome – creatorul metodei de comunicare E.S.P.E.R.E., a venit cu idea NEVOILOR RELATIONALE care sunt de importanta vitala pentru supravietuirea fiintei umane. Acestea sunt in numar de sase :
1. nevoia de-a vorbi despre tine
2. nevoia de-a fi ascultat si inteles
3. nevoia de-a fi recunoscut
4. nevoia de-a fi valorizat
5. nevoia de-a exercita o influenta asupra mediului
6. nevoia de intimitate
Aceste nevoi sunt esentiale si este necesar a fi indeplinite in orice relatie am dezvolta: relatia cu parintii, realtia cu copii , relatii profesionale sau relatia de cuplu. Poate tocmai cand ne referim la aceste nevoi realtionale, societatea le eticheteaza drept slabiciune. Este in regula sa ai dorinte si sa vrei ceva, dar in momentul in care spui «am nevoie» este fundamental gresit. Profilul omului modern este definit prin «eu nu am nevoie de nimic, eu detin contolul». A nega nevoile insemana a te autofalsifica, a trai in miciuna – in primul rand cu propria persoana.
Cuplul modern are nevoi adaptate evolutiei societatii. Psihologia cuplului modern tine acum de responsabilizare si asumare. Responsabilizarea ca noi suntem datori sa facem tot ce ne sta in putinta pentru a avea grija de nevoile noastre si asumarea acestei responsabilitati. Adica iesirea din mitul «daca ma iubeste, daca tine la mine trebuie sa stie, trebuie sa-mi dea…».
Am nevoie sa fiu iubita, ascultata, valorizata, etc. si partenerul meu imi satisface aceste nevoi. Sunt sau nu dependenta de el? Aici intervine capacana… Am nevoie de partenerul meu pentru a-mi satisface nevoile de iubire, de valorizare, de-a fi ascultata, etc. dar nu sunt dependenta de el.
Eu depind numai de mine insami. Eu sunt singura responsabila pentru satisfacerea nevoilor mele. Eu sunt cea care initiez, dezvolt si intretin o relatie de iubire in care nevoile mele sunt satisfacute. Daca partenerul meu nu este capabil sa-mi ofere ceea ce am eu nevoie pentru a-mi satisface nevoile, eu sunt singura responsabila pentru a gasi o persoana mai competenta in a oferi ceea ce am nevoie.
Iesirea din miturile perpetuate de sute de ani despre relatii de iubire ideale, insemana de fapt insanatosirea relatiilor noastre si implicit insanatosirea noastra personala.
Iubirea moderna :)
-Tata, spune-ne cum ai cunoscut-o pe mama!
-Am cunoscut-o pe mama voastra pe chat in Warcraft, ne-am batut o noapte intreaga cu niste troli.A fost dragoste la primul joc.Am ajuns impreuna la Level 60, nu vom uita niciodata, nu-i asa iubito ?
-Da, iubitule, mi-aduc aminte cum ma aparai de orci si atunci mi-am dat seama ca se formeaza ceva intre noi doi.
-Te iubesc, mica mea orca.
-Si eu te iubesc, trolul meu de tundra.
-Copii, daca nu mergea netu` atunci si nu jucam warcraft cu mama voastra, voi nu existati acum!
OMUL FRUMOS IN VIZIUNEA LUI DAN PURIC
"A vorbi despre Omul Frumos în contextul în care trăim, într-o lume mutilată, a omului urât, într-o lume schilodită, într-o lume confuză, pe care, iată, o gustăm din plin, ce provocare extraordinară!
Lumea de azi se găseşte într-un continuu proces de urâţire. În noul imperiu al urâtului, frumosul este doar o amintire, care abia mai murmură sub marşul triumfal al unei lumi schilodite, aflată în plină ofensivă. Omul Frumos este ultimul strigăt de salvare, este ultima redută a umanităţii, în luptă cu oceanul de neomenesc care vine. Omul Frumos este ultimul suspin hristic pentru o lume aflată în cădere definitivă.
De fapt, lucrul cel mai important, în epoca pe care o trăim, este să avem capacitatea să recunoaştem Omul Frumos. Omul Frumos nu mai este la modă. La modă este omul util, la modă este omul eficient.
Aveam un naş, Dan Gabrielescu. Aparţinea marii familii de boieri Gabrielescu; bunicul lui făcuse parte din „Junimea”, alături de Titu Maiorescu. Comuniştii îl sărăciseră cu totul, nu-l lăsaseră să-şi profeseze meseria de avocat, şi-atunci, din disperare, se apucase să predea matematică. Sărăcia îl încolţise din toate părţile şi se transformase în boală. Fusese constrâns să-şi opereze un plămân. Raportul său cu propria-i respiraţie, deci cu viaţa, era gradat în fiecare zi; avea un singur plămân. Boala îi vulnerabilizase şi mai mult fiinţa sensibilă şi, cu toate astea, nu uita să trăiască zilnic frumosul. Într-o zi, când aveam vreo opt ani, m-a întrebat: „Ai citit Don Quijote?” Nu, am răspuns eu. „Cum, tu nu ştii de Don Quijote? Nu ştii de Dulcineea din Tobozo?” Nu, am răspuns eu, simţindu-mă din ce în ce mai vinovat. „Păi, atunci, ce fel de viaţă o să duci?”, mi-a răspuns naşul. „Cum ai să ştii ce e iubirea?”
Peste câteva zile, primeam cartea Don Quijote, din partea lui. Am citit-i speriat şi evident că n-am înţeles nimic; de de-atunci a reţinut, din privirea lui, obligaţia fiecărei fiinţe umane de a cunoaşte povestea lui Don Quijote. Naşul meu dădea vieţii un sens către frumos. Mă corectase.
Mai târziu, fiind în liceu şi venind acasă, m-a întrebat:
- Ce-ai învăţat astăzi?
- Despre un poet stupid.
- Cu, îl cheamă?, m-a întrebat.
- Lucian Blaga, am răspuns.
- Şi de ce e stupid, mă? m-a întrebat din nou naşul meu.
- Păi, uite, domnule, ce versuri scrie: „Caut,/ nu ştiu ce caut./ Caut lumina de ieri,/ trecutul apus.”
Naşul meu a tăcut, după care s-a uitat la mine şi mi-a spus:
- Şi tu zici că omul acesta este stupid? Păi, hai să vedem ce caută!
Apoi, am primit cea mai frumoasă lecţie despre memorie şi nostalgia amintirii. În trei săptămâni terminam de citi Trilogia valorilor şi Trilogia culturii.
Ţin minte şi acu, nişte cărţi vechi, editate de Fundaţiile Regale. Începusem să găsesc lumina de ieri, trecutul apus. De-atunci ştiu că memoria unor lucruri măreţe poate să înfrumuseţeze un prezent meschin. De-atunci am ştiut că memoria frumosului este izbăvitoare şi că este un dar hristic.
Dar să ne întoarcem la începutul poveştii. Aveam doar şapte anişori, când naşul meu îmi deschise într-o dimineaţă uşa şi-mi spune disperat:
- Mă simt rău. Am să mor. Cheamă Salvarea!
Eram singur acasă. Disperat, m-am îmbrăcat la repezeală cu ce-am găsit.
- Ce să fac?, l-am întrebat disperat.
- Uite, îţi dau o fisă, să dai un telefon. Du-te şi cheamă Salvarea! Spune-le să vină repede, că mor!
Şi astfel, m-am pomenit alergând cu paşii mei micuţi prin ploaie, încercând să întrec moartea, care ameninţa viaţa naşului meu, şi să ajung Salvarea. Prin ploaia măruntă am văzut telefonul public prins de un perete. Era atârnat mult mai sus decât aş fi putut ajunge cu mâna. Am văzut două sticle de lapte, pe care le-am pus sub telefon şi pe care m-am urcat, cu o dexteritate născută doar de groază. Ţineam strâns între degete fisa de telefon, de parcă ar fi fost ultima picătură de viaţă a naşului meu. Cu mâna tremurândă am format numărul de telefon.
- Alo! Salvarea?, am strigat disperat.
- Da, mi-a răspuns o voce, rece, indiferentă.
- Da, ce e?…
- Moare bunicul! Moare bunicul! Veniţi de urgenţă! Moare bunicul!
- Câţi ani are bunicul?
- 76, zic, şi telefonul s-a închis.
Abia atunci am auzit picăturile de ploaie. O singurătate cumplită m-a cuprins. Eram distrus interior de vocea de mormânt a Salvării.
Am alergat înnebunit, i-am spus că mi-au închis telefonul, iar naşul meu, disperat, mi-a zis:
- Nu trebuia să le spui vârsta. La oamenii în vârstă Salvarea nu mai vine.
Mi-a dat o nouă fisă şi, alergând din nou prin ploaie, mă-ntrebam de ce la oamenii în vârstă Salvarea nu mai vine.
Mi-am găsit sticlele şi-am vorbit din nou la telefon.
- Alo! Salvarea? Moare bunicul! Moare bunicul!, am început să strig.
- Câţi ani are bunicul tău, mă?
- 18 ani, am răspuns.
Şi de data asta am închis eu telefonul.
Acum, paşii meu către casă, prin ploaie, erau rugăciuni.
Am minţit, dar există şi minciuni izbăvitoare. Un paradox. Făcusem, cum se zice, păcatul ăl bun.
Surprinzător, cei de la Salvare au venit. Cred că au venit curioşi să vadă cum arată un bunic de 18 ani.
Din Salvare a coborât un doctor, cam la vreo 40 de ani, grăsuţ, uşor răvăşit, târând după el o tristeţe. Năşicul, între timp, când l-a văzut pe doctorul acesta, care era mai răvăşit decât el, l-a întrebat:
- Dar ce vi s-a întâmplat?
Doctorul lua tensiunea şi, cu ochii concentraţi pe tensiometru, spuse în şoaptă:
- M-a părăsit iubita.
Şi eu asistam la schimbul acesta: tensiunea năşicului meu scădea şi creştea a celuilalt, a doctorului. Vedeam cum năşicul meu, din bolnav, se transforma în doctor, iar doctorul se transforma în pacient.
- Doişpe cu cinci, spune doctorului (era tensiunea bună a naşului meu).
- Nu trebuie să suferiţi atâta, îi spune năşicul, luându-i tensiunea sufletească doctorului. Şi năşicul începea să-l ocrotească.
Şi eu, atunci, am asistat la lucrarea lui Dumnezeu. Salvarea salva trupul, iar Omul Frumos, sufletul. Unul mergea spre vindecare, celălalt, spre mântuire. Şi astfel, la sfârşitul acestui consult reciproc, năşicul se simţea bine, iar doctorul avea sufletul liniştit. Mai departe, i-am văzut împrietenindu-se. Doctorul venea o dată pe săptămână, pretextând că trebuie să-i ia tensiunea, dar, de fapt, venea să-şi ia doza de frumuseţe sufletească.
Omul frumos nu este vizibil, el nu are imagine, el ţâşneşte, în aparenţă, într-un gest mic, iar gestul acela, pentru tine, este izbăvitor şi-ţi persistă în suflet toată viaţa, ca o icoană."
Lumea de azi se găseşte într-un continuu proces de urâţire. În noul imperiu al urâtului, frumosul este doar o amintire, care abia mai murmură sub marşul triumfal al unei lumi schilodite, aflată în plină ofensivă. Omul Frumos este ultimul strigăt de salvare, este ultima redută a umanităţii, în luptă cu oceanul de neomenesc care vine. Omul Frumos este ultimul suspin hristic pentru o lume aflată în cădere definitivă.
De fapt, lucrul cel mai important, în epoca pe care o trăim, este să avem capacitatea să recunoaştem Omul Frumos. Omul Frumos nu mai este la modă. La modă este omul util, la modă este omul eficient.
Aveam un naş, Dan Gabrielescu. Aparţinea marii familii de boieri Gabrielescu; bunicul lui făcuse parte din „Junimea”, alături de Titu Maiorescu. Comuniştii îl sărăciseră cu totul, nu-l lăsaseră să-şi profeseze meseria de avocat, şi-atunci, din disperare, se apucase să predea matematică. Sărăcia îl încolţise din toate părţile şi se transformase în boală. Fusese constrâns să-şi opereze un plămân. Raportul său cu propria-i respiraţie, deci cu viaţa, era gradat în fiecare zi; avea un singur plămân. Boala îi vulnerabilizase şi mai mult fiinţa sensibilă şi, cu toate astea, nu uita să trăiască zilnic frumosul. Într-o zi, când aveam vreo opt ani, m-a întrebat: „Ai citit Don Quijote?” Nu, am răspuns eu. „Cum, tu nu ştii de Don Quijote? Nu ştii de Dulcineea din Tobozo?” Nu, am răspuns eu, simţindu-mă din ce în ce mai vinovat. „Păi, atunci, ce fel de viaţă o să duci?”, mi-a răspuns naşul. „Cum ai să ştii ce e iubirea?”
Peste câteva zile, primeam cartea Don Quijote, din partea lui. Am citit-i speriat şi evident că n-am înţeles nimic; de de-atunci a reţinut, din privirea lui, obligaţia fiecărei fiinţe umane de a cunoaşte povestea lui Don Quijote. Naşul meu dădea vieţii un sens către frumos. Mă corectase.
Mai târziu, fiind în liceu şi venind acasă, m-a întrebat:
- Ce-ai învăţat astăzi?
- Despre un poet stupid.
- Cu, îl cheamă?, m-a întrebat.
- Lucian Blaga, am răspuns.
- Şi de ce e stupid, mă? m-a întrebat din nou naşul meu.
- Păi, uite, domnule, ce versuri scrie: „Caut,/ nu ştiu ce caut./ Caut lumina de ieri,/ trecutul apus.”
Naşul meu a tăcut, după care s-a uitat la mine şi mi-a spus:
- Şi tu zici că omul acesta este stupid? Păi, hai să vedem ce caută!
Apoi, am primit cea mai frumoasă lecţie despre memorie şi nostalgia amintirii. În trei săptămâni terminam de citi Trilogia valorilor şi Trilogia culturii.
Ţin minte şi acu, nişte cărţi vechi, editate de Fundaţiile Regale. Începusem să găsesc lumina de ieri, trecutul apus. De-atunci ştiu că memoria unor lucruri măreţe poate să înfrumuseţeze un prezent meschin. De-atunci am ştiut că memoria frumosului este izbăvitoare şi că este un dar hristic.
Dar să ne întoarcem la începutul poveştii. Aveam doar şapte anişori, când naşul meu îmi deschise într-o dimineaţă uşa şi-mi spune disperat:
- Mă simt rău. Am să mor. Cheamă Salvarea!
Eram singur acasă. Disperat, m-am îmbrăcat la repezeală cu ce-am găsit.
- Ce să fac?, l-am întrebat disperat.
- Uite, îţi dau o fisă, să dai un telefon. Du-te şi cheamă Salvarea! Spune-le să vină repede, că mor!
Şi astfel, m-am pomenit alergând cu paşii mei micuţi prin ploaie, încercând să întrec moartea, care ameninţa viaţa naşului meu, şi să ajung Salvarea. Prin ploaia măruntă am văzut telefonul public prins de un perete. Era atârnat mult mai sus decât aş fi putut ajunge cu mâna. Am văzut două sticle de lapte, pe care le-am pus sub telefon şi pe care m-am urcat, cu o dexteritate născută doar de groază. Ţineam strâns între degete fisa de telefon, de parcă ar fi fost ultima picătură de viaţă a naşului meu. Cu mâna tremurândă am format numărul de telefon.
- Alo! Salvarea?, am strigat disperat.
- Da, mi-a răspuns o voce, rece, indiferentă.
- Da, ce e?…
- Moare bunicul! Moare bunicul! Veniţi de urgenţă! Moare bunicul!
- Câţi ani are bunicul?
- 76, zic, şi telefonul s-a închis.
Abia atunci am auzit picăturile de ploaie. O singurătate cumplită m-a cuprins. Eram distrus interior de vocea de mormânt a Salvării.
Am alergat înnebunit, i-am spus că mi-au închis telefonul, iar naşul meu, disperat, mi-a zis:
- Nu trebuia să le spui vârsta. La oamenii în vârstă Salvarea nu mai vine.
Mi-a dat o nouă fisă şi, alergând din nou prin ploaie, mă-ntrebam de ce la oamenii în vârstă Salvarea nu mai vine.
Mi-am găsit sticlele şi-am vorbit din nou la telefon.
- Alo! Salvarea? Moare bunicul! Moare bunicul!, am început să strig.
- Câţi ani are bunicul tău, mă?
- 18 ani, am răspuns.
Şi de data asta am închis eu telefonul.
Acum, paşii meu către casă, prin ploaie, erau rugăciuni.
Am minţit, dar există şi minciuni izbăvitoare. Un paradox. Făcusem, cum se zice, păcatul ăl bun.
(…)
Am minţit, dar am făcut-o ca să-mi salvez năşicul. Lumea corectă tocmai îmi arătase faţa. Iar politica corectă de astăzi ne mutilează cinstea în numele corectitudinii.Surprinzător, cei de la Salvare au venit. Cred că au venit curioşi să vadă cum arată un bunic de 18 ani.
Din Salvare a coborât un doctor, cam la vreo 40 de ani, grăsuţ, uşor răvăşit, târând după el o tristeţe. Năşicul, între timp, când l-a văzut pe doctorul acesta, care era mai răvăşit decât el, l-a întrebat:
- Dar ce vi s-a întâmplat?
Doctorul lua tensiunea şi, cu ochii concentraţi pe tensiometru, spuse în şoaptă:
- M-a părăsit iubita.
Şi eu asistam la schimbul acesta: tensiunea năşicului meu scădea şi creştea a celuilalt, a doctorului. Vedeam cum năşicul meu, din bolnav, se transforma în doctor, iar doctorul se transforma în pacient.
- Doişpe cu cinci, spune doctorului (era tensiunea bună a naşului meu).
- Nu trebuie să suferiţi atâta, îi spune năşicul, luându-i tensiunea sufletească doctorului. Şi năşicul începea să-l ocrotească.
Şi eu, atunci, am asistat la lucrarea lui Dumnezeu. Salvarea salva trupul, iar Omul Frumos, sufletul. Unul mergea spre vindecare, celălalt, spre mântuire. Şi astfel, la sfârşitul acestui consult reciproc, năşicul se simţea bine, iar doctorul avea sufletul liniştit. Mai departe, i-am văzut împrietenindu-se. Doctorul venea o dată pe săptămână, pretextând că trebuie să-i ia tensiunea, dar, de fapt, venea să-şi ia doza de frumuseţe sufletească.
Omul frumos nu este vizibil, el nu are imagine, el ţâşneşte, în aparenţă, într-un gest mic, iar gestul acela, pentru tine, este izbăvitor şi-ţi persistă în suflet toată viaţa, ca o icoană."
ECHILIBRU/Când viaţa trece în viteză pe lângă tine
Mulţi oameni se tem de liniştea dinăuntrul lor. Se tem că nu ar şti ce să “facă” în acel moment, pentru că au fost învăţaţi că “a face” este unul dintre verbele cele mai importante.
Un alt verb extrem de mediatizat este “a avea”. Oamenii caută întreaga viaţă să îşi atingă visele, să îşi cumpere ceea ce doresc sau să aibă o anumită relaţie de cuplu şi uită că cel mai profund adevăr nu se află în afara lor, în lumea materială, ci înăuntru, în cea sufletească, şi că singurul verb care contează este “A FI”.
În majoritatea cazurilor, oamenii încep prin a “face” pentru a “avea” şi astfel a “fi” fericiţi. În realitate, procesul trebuie să fie exact invers. Pentru că a te simţi fericit e o stare interioară oricum, independent de exterior. A “fi” devine astfel momentul esenţial al “existenţei” noastre (a exista înseamnă a fi). De aceea poţi “avea” sentimente de împlinire doar după ce ai atins starea de fericire. Şi poţi “face” ceva doar dacă simţi cu adevărat că aceasta e calea ta şi ea te ajută să devii fericit.
ESENŢA
Nu e nimic rău însă în a avea ceva. Dar, dacă acesta devine sensul vieţii tale, poate fi o problemă pentru suflet. Iar a căuta mereu să fii în acţiune, să “faci” ceva în goana timpului te îndepărtează puternic de esenţa ta interioară, care e liniştea. Când parcurgem în mare viteză calea vieţii, ca pe o autostradă, cu 300 km/oră, nu mai vedem nimic din frumuseţea peisajului, iar detaliile care produc bucurie, clipele se duc prea repede şi rămân pierdute pe vecie. În plus, apăsând acceleraţia prea mult, am putea avea un accident oricând, căci la o viteză excesivă simţurile îţi rămân în urmă şi nici nu te poţi opri prea uşor în caz că apare un obstacol.
Oamenii se întreabă astfel mereu: oare când voi ajunge la capăt, să am ceea ce îmi doresc? Şi continuă să alerge cu sufletul la gură către ţelurile propuse în viitor, omiţând frumuseţea momentului prezent, care este de altfel singurul care există, singurul care nu ne părăseşte niciodată şi cel real. Chiar şi în fizica cuantică, timpul are doar o singură coordonată: prezentul; trecutul şi viitorul fiind doar iluzii ale minţii umane.
În special în oraşele mari, unde oamenii sunt preocupaţi de atingerea unui standard sau a unui ţel anume, fie el material sau nu, minţile lor sunt pline de forfota gândurilor şi grijilor, crezând că viitorul către care aleargă neîncetat le va aduce împlinirea dorinţelor. În marile capitale ale lumii, oamenii au câte doi-trei slujbe pentru a putea atinge standardele financiare pe care şi le doresc, fugind de la un loc de muncă la altul, mâncând în grabă, fără să îşi mai vadă copiii sau partenerul decât în week-end, pentru că viaţa reprezintă pentru ei o goană nebunească după acel “ceva” care le lipseşte, sperând că îi va ajuta să se împlinească sufleteşte.
DEZECHILIBRE
Vedem astfel tot mai multe cupluri destrămate, oameni bolnavi şi, pe ansamblu, societăţi care nu îşi mai pot găsi echilibrul natural. Oamenii sunt din ce în ce mai nervoşi, mai stresaţi şi mai puţin conectaţi la natură şi la ei înşişi, nemaiştiind în ce direcţie merg, de ce şi cine sunt ei cu adevărat, pentru că a te opri şi a petrece un timp zilnic cu tine însuţi, a trăi momentul şi a nu proiecta mereu viitorul e prea dificil pentru ei. Aceasta poate fi o cauză datorită căreia nici nu se simt compleţi sufleteşte şi au permanent nevoie de o maşină mai mare sau mai nouă, o casă mai deosebită, un alt job, mai mulţi bani, mai multe călătorii, un alt partener etc., căutând mereu sentimentul de satisfacţie mărunt, de altfel, pe care bunurile ţi le pot da, căci aceste emoţii de înălţare a spiritului nu durează prea mult după atingerea obiectivelor dorite.
Dacă oamenii ar şti că sunt deja compleţi, spiritual vorbind, şi că satisfacţia pe care o caută pretutindeni o găsesc în pacea dinăuntrul lor, s-ar opri preţ de o clipă şi s-ar cunoaşte cu adevărat. Pentru că ei nu se identifică cu maşina lor, casa lor etc.; identitatea şi realizările lor sunt importante, dar nu atât de mult încât să ţină loc sentimentului natural de plinătate pe care îl atingem atunci când ne întoarcem în noi înşine. Aşa cum spunea Eckhart Tolle, nimic nu ne poate completa mai mult, nu e nevoie să adăugăm nimic în plus, material sau emoţional, pentru că suntem deja perfecţi înăuntrul nostru.
ŢELURI
99% dintre oameni cred însă că scopul vieţii este de a “avea” ceva, a “deveni” cineva important, a “lăsa ceva în urmă” etc. Scopul existenţei noastre umane este însă mai degrabă acela de a intra în conexiune perfectă cu ceea ce suntem înăuntru – Dumnezeu. Pacea supremă. Necondiţionalitatea. Lipsa percepţiilor. Liniştea. Perfecţiunea însăşi. Spiritul, în forma sa cea mai pură.
Tolle spunea că, atunci când mintea este folosită distructiv, ego-ul preia puterea şi astfel apare competiţia, separarea de ceilalţi şi dorinţa de a trăi în viitor. Căci ego-ul nu iubeşte clipa de acum. Ego-ul are nevoie de a vedea oponenţi pretutindeni şi de a spune “nu am timp”. Sufletul este acoperit astfel aproape mereu de puterea ego-ului care îşi doreşte o maşină mai puternică decât a vecinului, o casă mai arătoasă, bani mai mulţi etc. şi care spune, oricând şi oricât ar “avea”, că “nu a reuşit încă” să atingă standardele propuse.
E chiar important să ne întrebăm din când în când “funcţionează ceea ce fac?”, “îmi oferă satisfacţia reală?”, “de câţi ani caut satisfacţia alergând după ţelurile mele fără să o ating cu adevărat?” şi “dacă nu a funcţionat, nu mă simt împlinit după tot ceea ce am realizat, sunt gata să mă schimb?”.
Adaptare
Pentru Tolle, o variantă de a trăi momentul prezent este aceea de a întâmpina formele în care ni se prezintă viaţa (situaţii, anturaj, boli etc.) cu dragoste şi acceptare necondiţionată şi a nu opune rezistenţă, adaptarea naturală şi renunţarea la tiparele mentale limitative, reprezentând astfel o cale reală de a ajunge la esenţa fiinţei noastre. Nu avem nevoie de mai mult timp pentru a atinge satisfacţia şi nici de “a face” ceva în plus. Mintea poate alege să “fim”, pur şi simplu, să mergem pe linia curentului şi nu contra lui. De aceea, atunci când mergem împotriva sensului vieţii, de multe ori apar blocaje, accidente şi uneori boli “a opune rezistenţă acestei clipe cu tot ce îmi aduce ea mă delimitează de mine însumi, de experienţele mele şi mă proiectează în viitor mereu, şi astfel pierd procesul fundamental al însăşi existenţei mele”, momentul prezent. Prezentul este “ceea ce este”. Viitorul nu “este” niciodată. Viitorul rămâne pentru totdeauna… în viitor. Spunând “DA” clipei de acum, spun “DA” vieţii şi o trăiesc din plin, dinăuntru şi îmi încarc sufletul cu plinătatea acestui moment, oricare ar fi el. Iar când accept şi onorez prezentul, mă accept şi mă onorez pe mine şi pe Dumnezeu. Şi devin una cu el. Perfecţiunea însăşi. Şi ca să închei cu o notă de umor, aşa cum spunea Tolle, asta “nu îţi răpeşte timp deloc”.
Trei căi pentru a fi “prezent”
În cartea “A new earth”, Tolle arată că există trei modalităţi prin care conştiinţa se poate alinia cu sufletul: acceptarea, bucuria şi entuziasmul. Fiecare reprezintă o anumită vibraţie de conexiune între minte şi spirit şi trebuie să fim atenţi atunci când nu ne aflăm pe aceste frecvenţe, pentru că pot apărea dezechilibre energetice, de la suferinţa emoţională şi până la cea fizică. Pentru acceptare: să încercăm să primim totul aşa cum vine, căci fiecare moment e preţios şi aduce cu el o anumită lecţie de viaţă. Pentru bucurie să lăsăm pacea care vine o dată cu acceptarea să se transforme în fericire, căci ea este limbajul Universului. A aştepta să atingi fericirea în viitor e un proiect care acolo va rămâne pentru totdeauna: niciodată în prezent. Pentru entuziasm: cei care fac totul cu plăcere îl simt fără efort; el aduce motivaţie pentru atingerea ţelului şi senzaţia că mergi pe calea sufletului.
Puterea rugăciunii: miracol şi împlinire
Cercetătorul japonez de fizică cuantică Masaru Emoto a demonstrat în 1996 care este impactul emoţiei pozitive al rugăciunii asupra structurii apei; prin experimentele sale a dovedit că materia poate fi influenţată de energia gândului. Între testele făcute de el există şi unele care arată cât de benefic e modificată structura energetică atunci când spunem o rugăciune sau o afirmaţie pozitivă.Nu trebuie să ştii prea multe pentru a te ruga; gândul tău să fie pozitiv şi puternic, pentru că, odată emis şi repetat cu o frecvenţă mare, generează transformarea realităţii.
ARMONIE
Foloseşte această imensă putere a gândurilor pozitive pentru a atrage spre tine cele mai frumoase întâmplări şi pentru a fi în armonie. O poţi face oricum, dar cel mai bine este desigur să o faci conştient, deoarece gândurile tale pot fi emise şi inconştient şi desigur şi acelea au puterea lor de a se transforma în realitate.
Fii mereu atent la ceea ce gândeşti, pentru că ţi se poate întâmpla ceea ce te preocupă chiar dacă nu eşti prezent când le emiţi. Fii prezent în ceea ce ceri şi mai ales formulează-ţi cererile ca şi cum ele s-au întâmplat deja, pentru ca mintea ta să preia mesajul pozitiv fără dubii.
CALE
Cea mai frumoasă cale de a cere ceva divinităţii poate lua forma rugăciunii sau a recunoştinţei; când eşti recunoscător pentru ceea ce ceri e ca şi cum ai primit deja totul aşa cum ţi-ai dorit şi dovedeşti că ai încredere în desfăşurarea pozitivă a lucrurilor. Universul primeşte comanda ta şi ţi-o îndeplineşte pe atât de repede pe cât de puţine îndoieli ai tu în privinţa realizării ei. A te ruga pentru nevoile tale devine aşadar un act plin de dragoste şi de responsabilitate faţă de tine însuţi, căci tu eşti cel care formulezi cererea, dar şi cel care emite îndoielile; de tine depinde cum anume pleacă mesajul tău către divinitate pentru a fi îndeplinit; în puterea, forţa şi emoţiile gândurilor tale stă miracolul rugăciunii.
ATENTIE! SUNTEM VICTIME IMFORMATIONALE
Minciunile capitalistilor inseamna boala si moarte
Capitalismul este sistemul socio-economic al carui motto este „profitul personal”. In goana scelerata spre imbogatire, detinatorii finantelor nu se sfiesc sa manipuleze cu cinism opinia publica, chiar daca stiu ca minciunile lor cauzeaza boala si moarte pentru masele de consumatori.
Conform cotidianului „Evenimentul zilei” de azi, 5 februarie 2008, un astfel de fenomen are loc in privinta alimentatiei. Alimentelor otravite cu aditivi si alte chimicale nocive li se face reclama inselatoare ca sunt sanatoase pentru a se incuraja consumul si deci profitul personal al capitalistilor.
„Alimente cu reclame mincinoase!
Iaurturile cu fructe, margarina, supele la plic, alimente promovate ca fiind sănătoase, pot cauza boli de inimă, diabet, cancer şi alergii. Iaurturile cu fructe sau cu diverse arome, margarina, supele la plic ori chipsurile sunt câteva dintre produsele alimentare promovate ca fiind sănătoase. Specialiştii în nutriţie atrag însă atenţia că efectul lor asupra sănătăţii este nociv. Consumate frecvent, aceste alimente pot cauza boli de inimă, cancer, Parkinson, alergii, crize de gută ori dureri de cap. Efectele negative sunt mult mai mari în cazul copiilor, al căror organism este în dezvoltare. Medicii te sfătuiesc să ocoleşti aceste alimente şi îţi indică alternativele.
Aromele „natural identice“ sunt artificiale
Iaurturile cu arome şi fructe pot interfera cu absorbţia vitaminelor la copii şi pot cauza alergii alimentare. „Fructele conservate au agenţ i de conservare iritanţi şi neurotoxici mai ales pentru copii. Dacă pe eticheta iaurturilor scrie arome «natural identice» înseamnă că sunt arome artificiale. Iaurtul bun este proaspăt, din lapte pasteurizat fermentat, cu microfloră probiotică. Pe etichetă trebuie să scrie «culturi selecţionate din lactobacili şi/sau bifidobacterii»“, explică Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare din Bucureşti. (...)
Vegeta cu E-uri nocive
Chiar dacă sunt descrise ca fiind preparate cu „legume sănă- toase“, supele la plic conţin o cantitate prea mare de sare şi întă ritori de gust şi aromă. „Întăritorii de gust precum glutamatul monosodic, guanilaţii sau inozinaţii sunt E-uri neurotoxice care pot cauza crize de gută, senzaţii de greaţă, dureri de cap şi confuzii“, mai spune Gheorghe Mencinicopschi.
Nici produsele gen vegeta nu sunt recomandate, deoarece con- ţin aceleaşi E-uri. Dacă le foloseş ti de regulă la friptură, mai bine le înlocuieşti cu sare mai puţin rafinată şi condimente naturale precum piper sau ghimbir.„În loc să pui vegeta în supe pentru a le da gust, mai bine foloseş te produse naturale precum ţelină, morcovi, ceapă“, completează endocrinologul Virgiliu Stroescu.
Grăsimi cancerigene în chipsuri
Chipsurile şi floricelele sunt impregnate cu grăsimi arse cancerigene. În plus, conţin foarte multe calorii şi îngraşă. Dacă sunt preparate cu margarină, cresc colesterolul, iar aromele pot cauza crize de gută ori dureri de cap, te mai avertizează specialistul în nutriţie Gheorghe Mencinicopschi. Periculoasă pentru sănătate este şi margarina. „Margarina conţine acizi graşi-trans artificiali şi, consumată în exces, poate cauza boli cardiovasculare, renale, hipertensiune arterială, Parkinson, Alzheimer, artrite reumatoide, diabet de tip 2 sau cancer. (...)
Sucurile carbogazoase şi „naturale“
Băuturile carbogazoase despre care se spune că ar fi din fructe sunt în realitate bombe chimice ce conţin apă, zahăr rafinat, acid fosforic şi coloranţi de sinteză. „Aceste sucuri conţin o cantitate mare de zahăr rafinat, în jur de 110-120 de grame la un litru. Asta înseamnă că dacă bei un litru de suc consumi 100 de grame de zahăr alb. Acidul fosforic scade nivelul calciului atât la adulţi cât şi la copii, iar coloranţii de sinteză sunt neurotoxici, alergeni, pot cauza astm la copii şi tulburări cu deficit de atenţie (ADHD). În plus, inhibă metabolismul zincului“, spune Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare. Nici sucurile din concentrat natural de fructe nu sunt bune. Acestea conţin zahăr, iar prin pasteurizare se distrug vitaminele, enzimele şi sărurile minerale din ele.”
Conform cotidianului „Evenimentul zilei” de azi, 5 februarie 2008, un astfel de fenomen are loc in privinta alimentatiei. Alimentelor otravite cu aditivi si alte chimicale nocive li se face reclama inselatoare ca sunt sanatoase pentru a se incuraja consumul si deci profitul personal al capitalistilor.
„Alimente cu reclame mincinoase!
Iaurturile cu fructe, margarina, supele la plic, alimente promovate ca fiind sănătoase, pot cauza boli de inimă, diabet, cancer şi alergii. Iaurturile cu fructe sau cu diverse arome, margarina, supele la plic ori chipsurile sunt câteva dintre produsele alimentare promovate ca fiind sănătoase. Specialiştii în nutriţie atrag însă atenţia că efectul lor asupra sănătăţii este nociv. Consumate frecvent, aceste alimente pot cauza boli de inimă, cancer, Parkinson, alergii, crize de gută ori dureri de cap. Efectele negative sunt mult mai mari în cazul copiilor, al căror organism este în dezvoltare. Medicii te sfătuiesc să ocoleşti aceste alimente şi îţi indică alternativele.
Aromele „natural identice“ sunt artificiale
Iaurturile cu arome şi fructe pot interfera cu absorbţia vitaminelor la copii şi pot cauza alergii alimentare. „Fructele conservate au agenţ i de conservare iritanţi şi neurotoxici mai ales pentru copii. Dacă pe eticheta iaurturilor scrie arome «natural identice» înseamnă că sunt arome artificiale. Iaurtul bun este proaspăt, din lapte pasteurizat fermentat, cu microfloră probiotică. Pe etichetă trebuie să scrie «culturi selecţionate din lactobacili şi/sau bifidobacterii»“, explică Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare din Bucureşti. (...)
Vegeta cu E-uri nocive
Chiar dacă sunt descrise ca fiind preparate cu „legume sănă- toase“, supele la plic conţin o cantitate prea mare de sare şi întă ritori de gust şi aromă. „Întăritorii de gust precum glutamatul monosodic, guanilaţii sau inozinaţii sunt E-uri neurotoxice care pot cauza crize de gută, senzaţii de greaţă, dureri de cap şi confuzii“, mai spune Gheorghe Mencinicopschi.
Nici produsele gen vegeta nu sunt recomandate, deoarece con- ţin aceleaşi E-uri. Dacă le foloseş ti de regulă la friptură, mai bine le înlocuieşti cu sare mai puţin rafinată şi condimente naturale precum piper sau ghimbir.„În loc să pui vegeta în supe pentru a le da gust, mai bine foloseş te produse naturale precum ţelină, morcovi, ceapă“, completează endocrinologul Virgiliu Stroescu.
Grăsimi cancerigene în chipsuri
Chipsurile şi floricelele sunt impregnate cu grăsimi arse cancerigene. În plus, conţin foarte multe calorii şi îngraşă. Dacă sunt preparate cu margarină, cresc colesterolul, iar aromele pot cauza crize de gută ori dureri de cap, te mai avertizează specialistul în nutriţie Gheorghe Mencinicopschi. Periculoasă pentru sănătate este şi margarina. „Margarina conţine acizi graşi-trans artificiali şi, consumată în exces, poate cauza boli cardiovasculare, renale, hipertensiune arterială, Parkinson, Alzheimer, artrite reumatoide, diabet de tip 2 sau cancer. (...)
Sucurile carbogazoase şi „naturale“
Băuturile carbogazoase despre care se spune că ar fi din fructe sunt în realitate bombe chimice ce conţin apă, zahăr rafinat, acid fosforic şi coloranţi de sinteză. „Aceste sucuri conţin o cantitate mare de zahăr rafinat, în jur de 110-120 de grame la un litru. Asta înseamnă că dacă bei un litru de suc consumi 100 de grame de zahăr alb. Acidul fosforic scade nivelul calciului atât la adulţi cât şi la copii, iar coloranţii de sinteză sunt neurotoxici, alergeni, pot cauza astm la copii şi tulburări cu deficit de atenţie (ADHD). În plus, inhibă metabolismul zincului“, spune Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare. Nici sucurile din concentrat natural de fructe nu sunt bune. Acestea conţin zahăr, iar prin pasteurizare se distrug vitaminele, enzimele şi sărurile minerale din ele.”
Fericire fara bani
Munceste mai putin, traieste mai mult (banii sau viata!)
Cioran explica de ce munca tampeste
Cine prefera placerile costisitoare in dauna celor gratuite sau foarte ieftine, trebuie, de cele mai multe ori, sa plateasca pentru aceasta alegere cu o cantitate mai mare de munca. Filosoful roman Emil Cioran explica insa de ce munca tampeste.
"Oamenii muncesc in general prea mult pentru a mai putea fi ei insisi. Munca este un blestem. Iar omul a facut din acest blestem o voluptate. A munci din toate fortele numai pentru munca, a gasi o bucurie intr-un efort care nu duce decit la realizari irelevante, a concepe ca te poti realiza numai printr-o munca obiectiva si neincetata, iata ceea ce este revoltator si ininteligibil. Munca sustinuta si neincetata tampeste, trivializeaza si impersonalizeaza.
Ea deplaseaza centrul de preocupare si interes din zona subiectiva intr-o zona obiectiva a lucrurilor,intr-un plan fad de obiectivitate. Omul nu se intereseaza atunci de destinul sau personal, de educatia lui launtrica, de intensitatea unor fosforescente interne si de realizarea unei prezente iradiante, ci de fapte, de lucruri. Munca adevarata, care ar fi o activitate de continua transfigurare, a devenit o activitate de exteriorizare, de iesire din centrul fiintei. Este caracteristic ca in lumea moderna munca indica o activitate exclusiv exterioara. De aceea, prin ea omul nu se realizeaza, ci realizeaza. Faptul ca fiecare om trebuie sa aiba o cariera, sa intre intr-o forma de viata care aproape niciodata nu-i convine, este expresia acestei tendinte de imbecilizare prin munca.
Sa muncesti pentru ca sa traiesti, iata o fatalitate care la om e mai dureroasa decit la animal. Caci la acesta activitatea este atat de organica, incat el n-o separa de existenta sa proprie, pe cind omul isi da seama de plusul considerabil pe care-l adauga fiintei sale complexul de forme al muncii. In frenezia muncii, la om se manifesta una din tendintele lui de a iubi raul, cind acesta este fatal si frecvent. Si in munca omul a uitat de el insusi. Dar n-a uitat ajungand la naivitatea simpla si dulce,ci la o exteriorizare vecina cu imbecilitatea. Prin munca a devenit din subiect obiect, adica un animal, cu defectul de a fi mai putin salbatic. In loc ca omul sa tinda la o prezenta stralucitoare in lume, la o existenta solara si sclipitoare, in loc sa traiasca pentru el insusi - nu in sens de egoism, ci de crestere interioara -, a ajuns un rob pacatos si impotent al realitatii din afara." Emil Cioran
Ideea din spatele citatului este ca munca in exces diminueaza personalitatea umana, cu cat muncesti mai mult, cu atat te transformi mai mult intr-un automat, robot. Ti se diminueaza sau chiar dispare timpul sa-ti pui intrebari, sa gandesti, timpul destinat contemplatiei, artei, amicilor, persoanei iubitea, adica exact ceea ce ne defineste ca oameni. Viata ti se petrece intr-o rutina obositoare (de la a da cu sapa, pana la a aduna cifrele intr-un cabinet de contabil si chiar pana la a preda aceeasi materie, ani de-a randul, elevilor de aceeasi varsta), pe care cand o termini, nu mai poti face altceva decat sa dormi, pt a o putea lua de la cap a doua zi.
Munca in exces dezumanizeaza si de aceea e imperativ sa vedem munca cel mult ca pe un rau necesar, ce trebuie evitat sau scurtat ori de cate ori avem ocazia, daca vrem sa ne pastram integritatea fizica si sanatatea mintala.
In consecinta, repet ca cei care umbla dupa placeri scumpe, chiar daca au, uneori, un mic plus de satisfactie dintr-o mancare luata la un restaurant de lux, fata de cea luata la cantina, sunt per total in pierdere, daca au facut nesabiuinta sa munceasca pentru a avea banii pt respectiva dristractie.
"Oamenii muncesc in general prea mult pentru a mai putea fi ei insisi. Munca este un blestem. Iar omul a facut din acest blestem o voluptate. A munci din toate fortele numai pentru munca, a gasi o bucurie intr-un efort care nu duce decit la realizari irelevante, a concepe ca te poti realiza numai printr-o munca obiectiva si neincetata, iata ceea ce este revoltator si ininteligibil. Munca sustinuta si neincetata tampeste, trivializeaza si impersonalizeaza.
Ea deplaseaza centrul de preocupare si interes din zona subiectiva intr-o zona obiectiva a lucrurilor,intr-un plan fad de obiectivitate. Omul nu se intereseaza atunci de destinul sau personal, de educatia lui launtrica, de intensitatea unor fosforescente interne si de realizarea unei prezente iradiante, ci de fapte, de lucruri. Munca adevarata, care ar fi o activitate de continua transfigurare, a devenit o activitate de exteriorizare, de iesire din centrul fiintei. Este caracteristic ca in lumea moderna munca indica o activitate exclusiv exterioara. De aceea, prin ea omul nu se realizeaza, ci realizeaza. Faptul ca fiecare om trebuie sa aiba o cariera, sa intre intr-o forma de viata care aproape niciodata nu-i convine, este expresia acestei tendinte de imbecilizare prin munca.
Sa muncesti pentru ca sa traiesti, iata o fatalitate care la om e mai dureroasa decit la animal. Caci la acesta activitatea este atat de organica, incat el n-o separa de existenta sa proprie, pe cind omul isi da seama de plusul considerabil pe care-l adauga fiintei sale complexul de forme al muncii. In frenezia muncii, la om se manifesta una din tendintele lui de a iubi raul, cind acesta este fatal si frecvent. Si in munca omul a uitat de el insusi. Dar n-a uitat ajungand la naivitatea simpla si dulce,ci la o exteriorizare vecina cu imbecilitatea. Prin munca a devenit din subiect obiect, adica un animal, cu defectul de a fi mai putin salbatic. In loc ca omul sa tinda la o prezenta stralucitoare in lume, la o existenta solara si sclipitoare, in loc sa traiasca pentru el insusi - nu in sens de egoism, ci de crestere interioara -, a ajuns un rob pacatos si impotent al realitatii din afara." Emil Cioran
Ideea din spatele citatului este ca munca in exces diminueaza personalitatea umana, cu cat muncesti mai mult, cu atat te transformi mai mult intr-un automat, robot. Ti se diminueaza sau chiar dispare timpul sa-ti pui intrebari, sa gandesti, timpul destinat contemplatiei, artei, amicilor, persoanei iubitea, adica exact ceea ce ne defineste ca oameni. Viata ti se petrece intr-o rutina obositoare (de la a da cu sapa, pana la a aduna cifrele intr-un cabinet de contabil si chiar pana la a preda aceeasi materie, ani de-a randul, elevilor de aceeasi varsta), pe care cand o termini, nu mai poti face altceva decat sa dormi, pt a o putea lua de la cap a doua zi.
Munca in exces dezumanizeaza si de aceea e imperativ sa vedem munca cel mult ca pe un rau necesar, ce trebuie evitat sau scurtat ori de cate ori avem ocazia, daca vrem sa ne pastram integritatea fizica si sanatatea mintala.
In consecinta, repet ca cei care umbla dupa placeri scumpe, chiar daca au, uneori, un mic plus de satisfactie dintr-o mancare luata la un restaurant de lux, fata de cea luata la cantina, sunt per total in pierdere, daca au facut nesabiuinta sa munceasca pentru a avea banii pt respectiva dristractie.
ZICATORI JAPONEZE
Din proverbele si zicatorile popoarelor
A fugi inseamna uneori a invinge.
A hrani fara a instrui este cel mai mare pacat al parintelui.
A spune o minciuna este inceputul unui furt.
Ai ochi de vultur cand cauti ce te intereseaza.
Aurul si in gunoi straluceste.
Baiatul care traieste langa templul budist va citi carti sfinte.
Banul instraineaza oamenii.
Bogatul e ca o scrumiera: cu cat e mai plina, cu atat e mai murdara.
Cand mergi, mergi, cand stai, stai, dar niciodata nu ezita!
Cand nu esti sigur de caracterul unui om, priveste-i prietenii.
Cand omul pierde tot ii ramane invatatura.
Cand te bagi in praful de caramida devii rosu.
Cand te salvezi fugind cinzeci de pasi, nu rade de cel care a fugit o suta de pasi.
Ceaiul si orezul reci sunt acceptabile; insuportabil este privirea si cuvantul rece.
Cel absent se indeparteaza cu fiecare zi ce trece.
Cu cat doresti mai multe, cu atat ai mai multe dezamagiri.
Cultura e tot ce-i ramane omului cand a uitat totul.
Cuvantul odata rostit nu mai poate fi ajuns nici cu patru cai in galop.
Cuvintele care n-au fost spuse sunt flori ale linistii.
Daca esti grabit fa un ocol.
Daca nu spui nimic nimeni nu se va certa cu tine.
Era laudata splendoarea cozii de paun in fata pasarilor adunate: "dar priviti-i picioarele, ascultati-i tipetele!" - strigau ele.
Franghia de la galeata distruge cu timpul marginea putului.
Indoaie copacul cat este mic; invata copilul pana nu a crescut mare.
Indruma-ti sotia din prima zi.
Inima femeii este ca timpul de primavara.
Insecta linistita strapunge zidurile cetatii.
Intr-o rochie frumoasa si maimuta este atragatoare.
Marile personalitati se dezvolta incet.
Micul tunel al furnicii va surpa marele zagaz.
Migdalul de la marginea drumului are intotdeauna fructele amare.
Moartea nu are gura sa anunte cand vine.
Nici un fulg de zapada nu cade vreodata intr-un loc gresit.
Nimeni nu se impiedica stand intins in pat.
Nimic nu este mai scump decat ceea ce primesti pe gratis.
Nu bea din fantana talharilor chiar daca-ti ard buzele de sete.
Nu pune usa la gura altuia.
Nu trebuie sa existe intimitate fara politete.
Nu-l intreba despre batalie pe comandantul armatei invinse.
O intalnire nu este altceva decat inceputul unei despartiri.
O vorba buna poate incalzi trei luni de iarna.
Oceanul nu dispretuieste nici cele mai mici rauri.
Sa rostesti cuvantul pe masura celor ce te asculta.
Se poate pazi o cireada de bivoli, dar nu se poate stapani un singur om.
Si maimuta mai cade din copac.
Trebuie sa te feresti de trei rele: de sarpe, de omul care vorbeste frumos si de femeia capricioasa.
Un sobolan incoltit indrazneste sa muste pisica.
Un soim priceput isi ascunde ghearele.
Vanatorul de cerbi nu vede niciodata muntii.
Viermii tacuti fac gauri in pereti.
Viziunea fara actiune este un vis cu ochii deschisi. Actiunea fara viziune este un cosmar.
Voi, tinerilor, nu batjocoriti pe mosneagul cu parul alb. Oare, floarea care se deschide, cite zile ramine rosie?
Zapada nu rupe niciodata ramurile salciei.
Frumosul este echitatea absolută
Frumosul reprezinta in general o culme pe care nimeni nu se gandeste s-o discute si la care toata lumea viseaza sa ajunga.
Definiţia actuală a termenului de frumos este rezultanta unei întregi dezbateri filozofice desfăşurate de-a lungul secolelor.
Estetica, ca şi disciplină filozofică modernă s-a născut aproximativ în anul 1750 odată cu apariţia lucrării Aesthetica a lui Alexander Gottlieb Baumgarten. Conform concepţiei sale frumosul reprezintă „perfecţiunea fenomenală”
E.Kant defineşte frumosul ca fiind un element intermediar între lumea obiectivă şi cea subiectivă: „ceea ce place în mod universal fără concept”, „ceea ce place fără nici un interes”
Mai târziu, Friedrich Hegel defineşte frumosul ca fiind „reprezentarea sensibilă a ideii”. În viziunea lui Hegel, categoriile frumosului sunt: simbolicul, propriu arhitecturii, clasicul, propriu sculpturii şi romanticul, propriu picturii, poeziei şi muzicii. Hegel exclude categoria frumosului natural din preocupările disciplinei esteticii Această concepţie este preluată de esteticianul român Tudor Vianu care include în sfera preocupărilor esteticii doar frumosul artistic, artificial. Iar opera de artă reprezintă un produs de frumuseţe într-un context urât sau cel mult indiferent
În literatura română de specialitate, Mihai Dragomirescu introduce sintaxa de „frumos psihofizic” care înglobează latura afectivă, intelectuală şi pragmatică a noţiunii
Ion Ianoşi în lucrarea sa Estetica din 1998 include frumosul în preocupările esteticii filozofice pe care o individualizează faţă de estetica ştiinţifică, care se ocupă de problematica complexă a creaţiei artistice
Definiţia actuală a termenului de frumos este rezultanta unei întregi dezbateri filozofice desfăşurate de-a lungul secolelor.
Estetica, ca şi disciplină filozofică modernă s-a născut aproximativ în anul 1750 odată cu apariţia lucrării Aesthetica a lui Alexander Gottlieb Baumgarten. Conform concepţiei sale frumosul reprezintă „perfecţiunea fenomenală”
E.Kant defineşte frumosul ca fiind un element intermediar între lumea obiectivă şi cea subiectivă: „ceea ce place în mod universal fără concept”, „ceea ce place fără nici un interes”
Mai târziu, Friedrich Hegel defineşte frumosul ca fiind „reprezentarea sensibilă a ideii”. În viziunea lui Hegel, categoriile frumosului sunt: simbolicul, propriu arhitecturii, clasicul, propriu sculpturii şi romanticul, propriu picturii, poeziei şi muzicii. Hegel exclude categoria frumosului natural din preocupările disciplinei esteticii Această concepţie este preluată de esteticianul român Tudor Vianu care include în sfera preocupărilor esteticii doar frumosul artistic, artificial. Iar opera de artă reprezintă un produs de frumuseţe într-un context urât sau cel mult indiferent
În literatura română de specialitate, Mihai Dragomirescu introduce sintaxa de „frumos psihofizic” care înglobează latura afectivă, intelectuală şi pragmatică a noţiunii
Ion Ianoşi în lucrarea sa Estetica din 1998 include frumosul în preocupările esteticii filozofice pe care o individualizează faţă de estetica ştiinţifică, care se ocupă de problematica complexă a creaţiei artistice
Frumusetea va mantui lumea(Dostoievski)
Estetica este un domeniu al filosofiei care are ca obiectiv principal analizarea frumosului in sens larg. Demersul esteticii are in vedere conceptualizarea frumosului artificial - creatia umana, dar si conceptualizarea frumosului natural, ca de exemplu- un peisaj, un apus de soare. Din aceasta descriere se observa ca estetica are un domeniu de interes mult mai larg decat filosofia artei, aceasta rezumandu-se la analiza artei – deci a obiectelor create de om.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)